De trei zile…
trei zile de când tot încerc să adun gândurile, după ce au ,,explodat” neașteptat la Teatrul National „Mihai Eminescu” Nu am fost niciodată fascinat atât de mult de un spectacol Made in Moldova, de asta, cred că a meritat o jertfă, această recenzie.


Multe spectacole am privit eu, majoritatea le-am înțeles, altele le-am criticat, la unele am adormit, de la altele am plecat, fiindcă participarea la un spectacol de la noi, a fost întotdeauna un act pasiv, pe parcursul căruia încerci să îți reții urmele plictiselii și să-ți concentrezi tâmplele la maximum pentru a crea impresia unui consumator înrăit de spectacole, care știe unde trebuie să plângă și unde să râdă, însă dacă e să lăsăm această încordare zadarnică, pe față ne apare o grimasă provocată de ideile uneori stupide, banale și parodii tâmpite transpuse de regizori în cele mai nepotrivite forme posibile (cu câteva excepții desigur). Această paradigma dominantă de astăzi implică un public așezat, cu fața la scenă și care participă doar râzând, aplaudând, murmurând sau gâfâind sub masca de protecție. Într-un auditoriu întunecat, spectatorii sunt așteptați să stea liniștiți, să respecte regulile enunțate la începutul spectacolului și să lase desfășurarea experienței în seama artiștilor. Șablonul este în esență același cu cel al cinematografiei și chiar al televiziunii. Dar aste e despre altceva…

După părerea mea, “Stricere”, este ascensiunea și eventualul triumf al naturalismului care va permite depășirea conceptului de „al patrulea perete”: bariera invizibilă din prosceniu care separă actorii de public, facilitând pretenția că niciunul dintre ei nu se pot vedea reciproc, că acțiunea scenică se întâmpla fără referire la observatorii săi. Desigur, întreaga echipă, nu doar a eliminat conceptul de “al patrulea perete” dar l-a întors la 360 de grade, dotorită rezolvării regizorale a spectacolului, aici un rând de aplauze D-lui Mihai Fusu, care a dat start (sper eu), la un nou fenomen care ar trebui tratat drept reper, atunci când alte teatre din Republica Moldova își vor planifica planul de montări pentru viitor. Anume acest spectacol trebuie să ,,motiveze,, regizorii să avorteze ideile, temele și producția cu tentă sovietică din scena teatrului românesc, să motiveze regizorii, scenografii și actorii să folosească și să antreneze spiritul creator la maximum pentru a nu produce spectacole depășite în timp și spațiu.

Încă nu putem ști dacă “STRICERE” va fi punctul de pornire a unui val al spectacolelor imersive, cel puțin am să încerc să delimitez câteva observații după vizionarea lui: în primul rând, spațiul teatral este descentralizat, astfel încât orice interacțiune pe care o aveți cu un alt spectator sau cameră nu deranjează, publicul nu este intimidat și poate fi chiar într-un cadru privat individual. În al doilea rând, interacțiunile sunt destul de controlate, e unicul gen de spectacol din Chișinău, unde sunt prezente toate cele cinci elemente cheie: o abordare multi-senzorială (gust, atingere și miros care mărește vederea și sunetul). În al treilea rând… cred că mai am nevoie de vreo două invitații pentru a putea concepe o recenzie mai amplă fără a defaima elementele cheie din acest spectacol.

De multe ori auzim în lumea teatrului fraza ,,la noi publicul nu este pregătit pentru asta”, spunând această frază, mor zeci sau poate sute de idei, care puteau să aducă la teatru o nouă generație de spectatori. Și pe viitor, atunci când cineva va încerca să vă distrugă ideea spunând această frază, să știți că e un fricos și ar trebui să parafrazeze această declarație în “eu nu pot să creez un astfel de spectacol, nu am destule competențe și nici curaj”.

După STRICERE, eu m-am ,,trezit,, fascinat de ruperea barierelor tradiționale și de oportunitatea de a retrăi împreună cu actorii emoții sincere și reale de care avem nevoie în aceste timpuri destul de complicate.
Pentru lumea teatrală și spectatori, anume acest spectacol este acea lumină din capătul coridorului, menite să ne arunce din mijlocul acestei lumi bazate pe criterii abjecte si fatidice.

Felicitări! Valentin Strishkov, Irina Gurin, Vlad Adajuc

Cu respect,
C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here